Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Conflictul armat, tot mai aproape în Fâşia Gaza

sraelul şi-a activat de ieri noapte toate canalele diplomatice aflate la dispoziţia sa, pentru a obţine suportul internaţional necesar în vederea unei intervenţii armate în Fâşia Gaza, teritoriu controlat de gruparea paramilitară Hamas.

Ministrul israelian de externe Tzipi Livni a trimis instrucţiuni oficialilor diplomatici ai ţării aflaţi în misiuni externe, cerându-le acestora să depună toate eforturile necesare pe lângă statele membre ale Consiliului de Securitate al ONU, dar şi pe lângă alte state europene importante, în încercarea de a le convinge de oportunitatea unei intervenţii militare urgente în Fâşia Gaza.

Responsabilul politic le-a solicitat delegaţilor israelini de la ONU să înainteze o plângere oficială către secretarul general al organizaţiei, Ban
Ki Moon, care să sublinieze cât se poate de clar că statul Israel nu va rămâne pasiv în faţa agresiunii Hamas şi va face totul pentru a-şi proteja cetăţenii. După ce vineri, 19 decembrie, acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hamas a expirat, mai multe rachete au traversat graniţa dinspre Gaza spre Israel, stârnind reacţia violentă a responsabililor evrei.

"Vrem să vedem Hamas la pământ"
Un semn al relaţiilor tot mai încordate din zonă este şi declaraţia de ieri a lui Livni, conform căreia alegerea ei ca premier la alegerile din februarie va avea ca efect “sfârşitul dominaţiei Hamas în Fâşia Gaza”. “Statul Israel şi guvernul pe care îl voi conduce, în caz că voi fi aleasă, vor avea ca obiectiv strategic fundamental scufundarea regimului Hamas, utilizând toate mijloacele
militare, economice şi diplomatice posibile”, a declarat actualul ministru de externe, conform cotidianului Haaretz.

Tot ieri, ministrul apărării Ehud Barak a anunţat că a ordonat forţelor armate pregătirea unei ofensive majore, precizând că “toţi vrem să vedem Hamas la pământ”.

“De trei ani auzim de operaţiuni militare majore şi nimic nu s-a întâmplat”, a replicat Mahmud Zahar, important oficial Hamas. “Israelul se joacă cu focul, precum un copil
care fumează prima
sa ţigară, tuşeşte şi se îneacă, pentru a renunţa în final de bunăvoie”, a continuat să inflameze spiritele Zahar.

Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme

Belgia nu avea încă Guvern duminică seara, la două zile după căderea celui condus de Yves Leterme, iar scenariul cel mai probabil era formarea unui cabinet de tranziţie şi convocarea de alegeri legislative anticipate în iunie 2009, relatează AFP.

După ce Yves Leterme şi-a prezentat demisia, vineri, în urma acuzaţiilor de interferenţe politice în dosarul Fortis, regele Albert al II-lea s-a consultat cu liderii partidelor din ţară. Duminică seara el a primit-o, pentru a doua oară în weekend, pe Marianne Thyssen, preşedintele partidului creştin-democrat flamand CD&V, al lui Yves Leterme.

Regele s-a întâlnit şi vineri cu principalii responsabili politici ai majorităţii parlamentare, din care fac parte liberali, creştin-democraţi flamanzi şi liberali, socialişti şi membri ai unei formaţiuni francofone de centru.

Regele va trebui să ia repede o decizie, majoritatea politicienilor cerându-i să evite un vid de putere, în contextul crizei economice cu care se confruntă Belgia.
Liderul partidului liberal francofon belgian Didier Reynders - care a respins posibilitatea de a prelua el conducerea Guvernului, din cauza opoziţiei socialiştilor - a declarat că "speră" că va putea fi luată o decizie încă de duminică seară.

Numele premierului este aşteptat, oricum, înainte de discursul de sfârşit de an al suveranului, care va avea loc miercuri.

Pentru a pune capăt zvonurilor privind o posibilă numire din nou în funcţia a lui Leterme, purtătorul său de cuvânt a declarat duminică seara că premierul demisionar nu este "candidat la succesiune sau pentru a juca un rol în viitorul Guvern". Menţinerea sa în funcţie era, oricum, puţin probabilă, deoarece credibilitatea sa este mult prea deteriorată.

Artificii periculoase

Explozia survenit sâmbătă într-o piaţă din sudul Moscovei şi soldată cu circa 13 răniţi s-a cauzat unui dispozitiv artizanal, a anunţat ieri poliţia rusă, citată de AFP.

Deflagraţ ia a avut loc în jurul orei 15.20 (14.20, ora României) pe o tarabă dintr-o piaţă din apropierea staţiei de metrou Praga. Poliţia a deschis o anchetă pentru huliganism, însă afirmă că nu există dovezi că explozia ar fi fost de origine criminală, fiind provocată, cel mai probabil, de artificiile depozitate la un stand din piaţă.

Săracii din Milano vor primi caviar beluga de Crăciun

Săracii şi persoanele fără locuinţe din Milano se vor bucura de un Crăciun deosebit anul acesta. Ei vor fi serviţi cu caviar beluga, confiscat de la persoane care intenţionau să îl vândă ilegal.

Poliţia italiană a confiscat peste 40 de kilograme
de caviar, în valoare de aproximativ 400.000 de euro
, luna trecută, de la două persoane. Caviarul a fost introdus ilegal în ţară din Polonia, pentru a fi vândut într-un magazin din Milano şi în regiunea Lombardia.

Şeful poliţiei locale, care a efectuat raidul, a păstrat marfa în frigidere câteva săptămâni, dar şi-a dat seama că în curând se va strica.

O mostră a fost păstrată pentru a fi supusă unor analize, iar restul a fost trimis unor asociaţii de voluntari, centre de caritate şi cămine pentru bătrâni. "Orice primim este binevenit, deşi majoritatea celor care vor mânca aici nici măcar nu ştiu ce sunt aceste icre", a declarat Virginio Colmega, preot care activează la Casa
Carităţii din Milano.

Simulări de atacuri teroriste în Franţa

Oraşele Paris, Marseille şi Lyon au fost astăzi ţintele unui atac terorist virtual. Acestea vor reface seria atentatelor din Bombay, în urmă cu câteva săptămâni.

Conform "Le Figaro" au fost organizate pseudo explozii şi luări de ostateci. Pe hârtie, au fost folosite serviciile de intervenţie a cinci forţe terestre de intervenţie specială.

La Paris, hotelul Crillon şi unul dintre cele două turnuri din Défense au fost luate ocupate de grupări teroriste. La gara Montparnasse şi cadrul Palatului Congresului au avut loc atacuri cu bombă.

Gara Saint-Charles din Marseille şi o clădire din Lyon au fost luate, de asemenea, sub controlul teroriştilor. Pentru a condimenta scenariul, un avion a fost piratat deasupra spaţiului aerian francez.

În urmă cu un an, pe 5 decembrie, la Paris a avut loc un atentat real cu bombă, în urma căruia o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Aceasta a fost realizată printr-un colet-capcană, trimis prin poştă la adresa unui cabinet de avocatură, dintr-un cartier
de lux al Parisului. Victima a fost secretara avocatului, Catherine Gouet-Jenselme, iar printre răniţi s-a aflat şi şeful acesteia, avocatul Olivier Brane.

OSCE îşi retrage misiunea din Georgia, pentru că Rusia a refuzat să aprobe prelungirea acesteia

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa îşi va retrage luna viitoare observatorii din Georgia, deoarece Rusia s-a opus prelungirii mandatului misiunii, relatează AFP.

"Începând din 1 ianuarie, vom începe să ne retragem misiunea", a anunţat Antti Turnen, ambasadorul finlandez pe lângă organizaţie, care a prezidat reuniunea consiliului permanent al OSCE, de luni, de la Viena.

Propunerea pentru o prelungire tehnică a mandatului misiunii, cu trei luni , a fost "refuzată de o ţară", a adăugat el, referindu-se la Rusia.

Vineri, surse diplomatice declaraseră pentru Reuters că Rusia a cerut OSCE, organizaţie formată din 56 de ţări membre, să îşi divizeze operaţiunile din fosta republică sovietică pentru a reflecta independenţa regiunii separatiste Osetia de Sud, dacă vrea să îşi prelungească misiunea de monitorizare.

Rusia a împiedicat observatorii OSCE să se întoarcă în Osetia de Sud, în pofida unui acord de încetare a focului în baza căruia ar fi trebuit să le permită accesul.

Incident aviatic la Atena

Un avion al companiei aeriene Aeroflot, care se deplasa spre Moscova, a aterizat de urgenţă la Atena, după ce compania a primit o ameninţare anonimă cu bombă, a anunţat Reuters.

"Avionul a aterizat în siguranţă în urmă cu câteva minute, iar pasagerii au fost evacuaţi imediat", a declarat un oficial al aeroportului din Atena.

Aparatul de zbor de tip Airbus A-319, cu 49 de pasageri la bord, era în zbor de aproximativ o oră, când a primit ameninţarea cu bombă, a spus purtătorul de cuvânt al Aeroflot din Moscova, irina Dannenberg.

Oficialii aeroportului din Atena au anunţat că, în acest moment, sunt în desfăşurare operaţiunile de căutare a materialelor explozibile. "Un bărbat necunoscut a spus la telefon că este o bombă la bordul avionului Aeroflot care efectuează cursa Atena-Moscova", a spus un oficial al aeroportului din capitala Greciei, adăugând că "i-am comunicat pilotului să se întoarcă la Atena pentru verificări. Avionul era în apropierea graniţei cu Turcia în acel moment".

O aripă a hotelului Taj Mahal a fost redeschisă, la 24 de zile după atacurile din Mumbai

O aripă a hotelului Taj Mahal, afectat după atentatele din Mumbai din luna noiembrie, şi hotelul Trident s-au redeschis duminică, la 24 de zile după atacuri. O slujbă multireligioasă a marcat evenimentul. Aproape o sută de persoane au putut urca în camerele
din hotelul Trident. Cele patru restaurante funcţionează deja la capacitate maximă. La somptuosul hotel Taj Mahal, aproximativ o mie de invitaţi au participat la redeschiderea aripii Tower

"Pentru noi, redeschiderea hotelului, la mai puţin de o lună de la atacuri, a fost o provocare. Dedicăm evenimentul acelora care şi-au pierdut viaţa aici în timpul atentatelor", a spus directorul hotelului, Ratan Tata, într-un scurt discurs ţinut la inaugurare. Întrebat despre securitatea hotelului, directorul a declarat că hotelul are un plan în acest sens, dar că acesta rămâne secret. "Cu toţii ne-am învăţat lecţia", a adăugat el.

Hotelul Taj Mahal, inaugurat în 1903, este considerat cel mai frumos dintre toate hotelurile din Mumbai. Este preferat de multe capete încoronate, vedete de cinema şi de milionari, aflaţi în trecere prin capitala economică a Indiei.

Sute de arestări la protestele din Vladivostok

6.000 de automobilişti s-au adunat sâmbătă în piaţa centrală din Vladivostok, Extremul Orient rus, pentru a protesta faţă de taxele pentru maşinile second-hand importate.

Poliţia a reţinut câteva sute de manifestanţi, deşi aceştia protestau „într-un mod paşnic”, potrivit declaraţiilor lui Vladimir Saiapin, fotoreporter al agenţiei Itar-Tass. Acesta a precizat că poliţiştii au intervenit în momentul în care protestatarii au afişat pancarte cu mesaje. Printre cei reţinuţi s-au numărat şi câteva zeci de jurnalişti ruşi şi japonezi, care relatau despre eveniment.

„Ne-au bătut pe toţi, şi pe cei care opuneau rezistenţă, şi pe cei care nu se opuneau. În autobuzul poliţiei podeaua era plină de sânge”, a povestit Saiapin. Premierul Vladimir Putin a anunţat vineri un plan de susţinere a industriei auto şi a cerut tuturor cetăţenilor să cumpere maşini ruseşti pentru a ajuta producătorii autohtoni.

Kim Jong Il şi-a revenit după atacul cerebral suferit, conform serviciilor secrete americane şi sud-coreene

erviciile secrete americane şi sud-coreene cred că este foarte posibil ca informaţiile, difuzate săptămâna trecută de mass media nord-coreeană, privind apariţiile publice ale liderului Kim Jong-Il, să fie reale. Se pare că acesta şi-a revenit în urma atacului cerebral, despre care se crede că l-ar fi suferit în luna august.

Cel mai important cotidian nord-coreean, Chosun Ilbo, a difuzat recent o ştire, citând informaţiile transmise de un oficial, conform căreia kim Jong Il a călătorit în ultimele săptămâni la bordul trenului său privat blindat. Se pare că acesta ar fi vizitat recent mai multe locaţii, printre care baze militare şi o fabrică de ceramică. Alţi oficiali din cadrul serviciilor secrete susţin însă că trenul nu a mai fost folosit de luni de zile.

Nord-coreenii nu au furnizat dovezi clare privitoare la starea liderului de la Phenian, după presupusa reabilitare a stării sale de sănătate. Media a difuzat doar fotografii şi imagini statice cu acesta, alimentând astfel speculaţiile conform cărora atacul cerebral i-ar fi afectat capacitatea de mişcare.

Noi proteste în Atena

a şase zile de la moartea adolescentului ucis de poliţist, aproximativ 4.000 de tineri s-au strâns astăzi în centrul Atenei. Aceştia au aruncat cocteiluri Molotov şi diverse alte proiectile împotriva oamenilor legii, care au răspuns cu gaze
lacrimogene, informează AFP.

Manifestanţii, care s-au întâlnit în faţa Universităţii, vor defila până în faţa Parlamentului, în piaţa Syntagma.

"Sângele curge şi cere răzbunare", "Unul la pământ, mii în stradă", scandau tinerii care defilau în spatele unei banderole pe care scrie "Statul asasin".

Încă de sâmbătă, ziua în care a murit tânărul de doar 15 ani, Alexis Grigoropoulos, Grecia se confruntă cu mai multe proteste între tineri şi poliţişti. Manifestaţiile au provocat importante pagube magazinelor, băncilor şi clădirilor oficiale din Atena şi din marile oraşe din ţară.

Rezultatele iniţiale ale autopsiei adolescentului, făcute publice ieri, au arătat că glonţul a ricoşat.

“Glonţul este puţin deformat, ceea ce arată că el a atins o suprafaţă dură înainte de a intra în pieptul tânărului”, au arătat medici
şi experţi independenţi angajaţi de familia
băiatului.

Irlanda pune conditii dure pentru acceptarea Tratatului de la Lisabona

Michael Martin (foto), ministrul de externe al Irlandei, a confirmat ieri ca tara lui va organiza un al doilea referendum cu privire la Tratatul de la Lisabona. Reamintim ca noul proiect al Constitutiei europene a fost respins de alegatorii irlandezi pe data de 12 iunie. Guvernul de la Dublin incearca sa calmeze populatia care inca se teme de Uniunea Europeana. Irlandezii vor ca tara lor sa aiba permanent un comisar european si sa li se ofere garantii juridice cu privire la mentinerea neutralitatii militare a tarii. Toate aceste prevederi vor trebui incluse intr-un document
care sa fie semnat la reuniunea liderilor Consiliului European de la Bruxelles. Documentul va preciza ca, in schimb, Irlanda va ratifica Tratatul de la Lisabona inainte de incheierea mandatului actualei Comisii Europene, adica la 31 octombrie 2009. Acest fapt ar permite intrarea in vigoare a documentului pana la 31 decembrie 2009. “Vrem unele garantii solide si cu caracter de constrangere din punct de vedere juridic pentru a satisface preocuparile poporului irlandez. Ramane sa colaboram cu partenerii nostri europeni in urmatoarele luni si orice nou referendum este conditionat de rezultatele satisfacatoare ale acestei conlucrari”, a specificat Michael Martin. Este un mic santaj din partea unei tari care a obtinut un sprijin economic sustinut din partea Uniunii Europene, dar irlandezii, la fel ca polonezii, stiu sa-si apere interesele. Chiar daca Dublinul a provocat un mare scandal cu carnea infestata cu dioxina.

Elveţia riscă suspendarea din Schengen dacă nu primeşte români şi bulgari

acă cetăţenii elveţieni se vor pronunţa, prin referendum, împotriva extinderii acordurilor de liberă circulaţie pentru România şi Bulgaria, Uniunea Europeană ar putea suspenda participarea Elveţiei la Spaţiul Schengen, anunţă AFP.

De vineri, Uniunea Europeană şi Elveţia vor renunţa la controalele efectuate cu rigurozitate la vămile terestre, odată cu intrarea în vigoare a acordurilor Schengen. Pe 29 martie 2009 urmează a fi eliminate controalele la vămile din aeroporturi.

Elveţia nu este membră UE însă, în 2005, s-a pronunţat printr-un referendum în favoarea aderării la Spaţiul Schengen. Totuşi, având în vedere că Elveţia este foarte restrictivă în privinţa importurilor de produse
agricole, mărfurile vor trebui declarate la frontiere.

Aderarea Elveţiei la Schengen ar putea fi însă afectată de referendumul referitor la libera circulaţie a cetăţenilor români şi bulgari, inclusiv la accesul acestora pe piaţa muncii.

Bruxelles-ul avertizează că, în cazul în care elveţienii se vor pronunţa "împotrivă", va fi necesară "întreruperea prezenţei Elveţiei în Schengen" deoarece aceasta ar fi "o problemă majoră".

Republicanii blochează fondurile necesare industriei auto americane

epublicanii americani nu se grăbesc în a acorda împrumutul necesar industriei auto. Este chiar posibil să nu fie acordat niciun fel de ajutor financiar
, anunţă The New York Times. Senatorii republicani încearcă să blocheze împrumutul de 14 miliarde de dolari
, care a trecut miercuri de congresul american.

Pachetul a fost aprobat de către liderii democraţi şi de Casa
Albă pentru a asigura ajutorul financiar de urgenţă necesar General Motors şi Chrysler, care au situaţia cea mai disperată dintre cei trei giganţi ai industriei auto americane.

Însă democraţii deţin o majoritate de 50 la sută iar împrumutul poate fi aprobat doar cu ajutorul republicanilor. Democraţii vor avea nevoie de o majoritate imposibilă de 60 la sută pentru a trece de blocajul republicanilor.

"O mulţime de americani care luptă pentru supravieţuire se întreabă unde este împrumutul lor", a spus Mitch McConnell, senator republican de Kentucky, într-un discurs susţinut în faţa senatorilor. Înainte să acorde vreun ajutor financiar republicanii vor ca producătorii auto americani să îşi ia angajamente clare în privinţa restructurărilor.

Iranul va continua sa sustina gruparea islamista libaneza Hezbollah in pofida opozitiei americane

upa ce presedintele ales al SUA, Barack Obama, a calificat ajutorul dat de Iran gruparii siite libaneze Hezbollah drept "inacceptabil", Ahmad Khatami, unul dintre liderii religiosi din republica islamica, a declarat in fata credinciosilor reuniti pentru rugaciunea de vineri ca este mandru de sprijinul pe care tara sa il acorda rezistentei libaneze, informeaza AFP, citata de Agerpres.
"O spunem cu sinceritate, vom sustine cu mandrie rezistenta gruparii siite libaneze Hezbollah si pe liderul sau curajos Hassan Nasrallah. (...) Nu sunt teroristi, deoarece isi apara onoarea si independenta", a declarat Ahmad Khatami. El l-a avertizat pe Obama ca declaratiile sale nu ajuta la imbunatatirea relatiilor cu lumea musulmana.
"Daca Obama doreste sa lupte impotriva urii, trebuie sa inceteze sa faca declaratii fara valoare", a subliniat Khatami.
Obama a vorbit despre intentia sa de a relua relatiile diplomatice cu Iranul, intrerupte dupa revolutia islamica din 1979, insa a explicat ca Statele Unite nu vor accepta nici relatia speciala pe care Teheranul o are cu Hamas si Hezbollah, nici amenintari la adresa integritatii teritoriale a Israelului si nici o eventuala inarmare nucleara iraniana.

Hillary Clinton va avea un salariu mai mic decât al lui Rice la conducerea diplomaţiei americane

Fosta primă doamnă a Statelor Unite Hillary Clinton va trebui să accepte să fie mai puţin bine plătită decât actualul secretar de stat Condoleezza Rice atunci când îi va urma la conducerea diplomaţiei americane, ca să respecte un obscur articol al Constituţiei, relatează AFP.

Congresul a alocat miercuri seara senatoarei de New York, desemnată de preşedintele ales Barack Obama drept secretar de stat în viitoarea sa administraţie, un salariu anual de 186.600 de dolari
, cu 4.700 de dolari mai puţin decât cel al lui Rice, care are în prezent un salariu anual de 191.300 de dolari.

Niciun membru al Congresului nu poate, într-adevăr, să acceadă într-un post în executiv dacă salariul acestui post a fost mărit în timpul mandatului său, potrivit articolului 1, secţiunea 6 din Constituţia americană.

Integral in Capital.

Elveţia elimină controalele la frontiere

Elveţia şi Uniunea Europeană au suspendat ieri, la miezul nopţii, controalele de identitate la graniţele terestre, Confederaţia elveţiană aderând oficial la spaţiul Schengen, relatează Euronews, în pagina electronică.

Eliminarea controalelor de identitate pe aeroporturi urmează să intre în vigoare în martie anul viitor, însă Elveţia este ameninţată de excluderea din acest spaţiu dacă la referendumul din februarie nu va adopta extinderea acordului de liberă circulaţie pentru România şi Bulgaria.

Au mai rămas cinci state membre UE care nu fac încă parte din spaţiul Schengen: Marea Britanie, Irlanda, Cipru, România şi Bulgaria.

Atentat în Irak: peste 55 de morţi

n sinucigaş cu bombă a omorât cel puţin 55 de oameni într-un restaurant din Kirkuk, în nordul Irakului.

Alte 100 de persoane au fost rănite în explozia produsă în restaurantul kurd. Se pare că, în momentul exploziei, în local se aflau oficiali kurzi care discutau cu lideri tribali arabi. Un sinucigaş a activat centura cu explozibil în mijlocul restaurantului, au declarat oficialii şi cel puţin un martor, citaţi de BBC. O altă locaţie a aceluiaşi lanţ de restaurante a fost ţinta unui atac cu o maşină capcană anul trecut, când au rezultat 25 de morţi.

De altfel, în Kirkuk, un oraş mixt, au existat mereu tensiuni între arabi, kurzi şi turkmeni.

Un angajat al restaurantul povestea că explozia a avut loc imediat după ce un bărbat şi-a parcat maşina în faţa localului şi a intrat. Răniţii au fost transportaţi la spitalul din localitate, unde s-a constatat că 30 dintre ei sunt în stare foarte gravă, scrie AFP.

Vicepreşedintele consiliului provinciei Kirkuk, Rebwar Talabani, declara că restaurantul era extrem de popular printre politicieni. Ei îl apreciau mai ales şi pentru că "este mai sigur" decât altele.

De asemenea viceguvernatorul Kirkuk, Saeed Rakan, declara că atacul pare motivat politic. O delegaţie a Uniunii Patriotice a Kurdistanului se întâlnea cu consilieri din zona al-Hawija, iar ţinta ar fi fost tocmai aceşti consilieri.

Deşi în general violenţele au scăzut ca intensitate îmn Irak, regiuena nordică, cu oraşele Kirkuk şi Mosul rămâne periculoasă.

De altfel, situaţia este atât de gravă în Kirkuk încât alegerile locale programate în Irak pentru anul următor, aici nu vor fi organizate.

Criza testeaza utilitatea Uniunii Europene

Guvernele UE stiu ca fara a restabili ceea ce se intituleaza, prozaic, "increderea consumatorilor" orice plan de relansare a economiei e sortit esecului.

Liderii europeni au promis un plan comun de combatere a crizei economice si si-au acordat doua zile pentru a-l pune la punct. Reuniti joi si vineri la Bruxelles, cei 27 sefi de stat si de guvern ai Uniunii Europene se regasesc insa cu o agenda atat de incarcata incat discutiile s-ar putea prelungi si peste weekend. Pe langa criza economica, liderii UE mai au in program
si anuntarea unor masuri de combatere a incalzirii planetei, precum si chestiunea mai urgenta a Tratatului de la Lisabona, pe care irlandezii l-au respins intr-un referendum, blocand astfel toate reformele institutionale ale Europei. Pe 1 ianuarie Franta va preda Cehiei presedintia rotativa a UE, iar presedintele francez Nicolas Sarkozy doreste ca Summitul de la Bruxelles sa se incheie printr-un acord, cu atat mai mult cu cat, dupa Cehia, afacerile europene vor fi conduse in a doua jumatate a anului viitor de catre Suedia, ambele tari facand parte din categoria numita "eurosceptica".

Europenii nu au prezentat pana acum un plan comun de iesire din criza comparabil cu cel anuntat de SUA. Masurile propuse de Comisia Europeana, printre care deblocarea unui fond comun de 200 miliarde euro
pentru relansarea economiei
la nivel european, au fost primite cu ezitare de membrii UE, care au preferat pana acum sa aplice masuri separate, la nivel national. Tot asa, masurile destinate reducerii efectului de sera care fusesera anuntate la nivelul UE sunt acum contestate de unele state membre – printre care si Romania – ce considera ca li se cere un efort prea mare in comparatie cu membrii occidentali ai Uniunii. Rezultatul reuniunii este insa foarte important pentru credibilitatea Europei. Pentru UE, actuala criza este o ocazie unica de a dovedi utilitatea intregii constructii europene.

Motiv pentru care, asa cum se zvoneste pe culoarele institutiilor europene, Sarkozy ar fi gata sa-i tina pe ceilalti lideri UE si peste weekend in Bruxelles, pana cand se va putea anunta un acord. Expertii economici ai guvernelor stiu ca numai asa va putea fi restabilit ceea ce in economie se intituleaza, prozaic, "increderea consumatorilor", fara de care orice plan de relansare a economiei e sortit esecului.

» CONFLICTE SI "MESCHINARII"
Data fiind importanta gasirii unor solutii pentru iesirea din criza economica, poate parea straniu ca la discutiile liderilor UE nu iau parte si ministrii Finantelor din cele 27 de tari. Explicatia este foarte simpla, situandu-se la nivelul conflictelor personale: presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, nu il poate suporta pe ministrul german al Finantelor, Peer Steinbrück, care de cateva ori l-a contrazis in public, explicandu-i ca Franta nu poate beneficia de un regim fiscal privilegiat in UE, asa cum ar fi dorit-o Sarkozy. La randul sau, Sarkozy l-a repezit pe Steinbrück, spunandu-i sa inceteze cu "meschinariile", si de atunci nu mai poate suporta sa-l aiba in preajma. Steinbrück se afla insa in culise si toata lumea stie ca Angela Merkel nu va semna nici un angajament economic al Germaniei fara sa-l consulte.

Rămăşiţele a trei maeştri ai Ordinului Cavalerilor Teutoni, descoperite în Polonia

echipă de arheologi polonezi au descoperit scheletele a trei mari maeştri din Ordinul Cavalerilor Teutoni. Acestea au fost găsite în catedrala Kwidzyn, din nordul Poloniei. În urma testelor ADN realizate, oamenii de ştiinţă sunt în proporţie de 96% siguri că acele schelete au aparţinut unor mari maeştri ai Ordinului Cavalerilor Teutoni, anunţă AFP.

Bogumil Wisniewski, şeful echipei de arheologi, a declarat că scheletele au fost într-o criptă de sub prezbiteriul catedralei din Kwidzyn. Acestea erau acoperite de bucăţi de stofă şi mătase, sugerând faptul că era vorba de personalităţi de rang înalt.

Cele trei rămăşiţe umane au fost şi identificate. Este vorba despre Werner von Orseln, mare maestru al ordinului între anii 1324 - 1330, de Ludolf Koenig (1342 - 1345) şi de Heinrich von Plauen (1410 - 1413).

Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost înfiinţat în 1190, în timpul celei de-a treia cruciade în Ţara Sfântă. Membrii acestui ordin au fost chemaţi în ajutor de ducele Conrad de Mazovia, pentru a fi susţinut în lupta lui împotriva populaţiilor păgâne din Europa de Est.

În secolul al XVI-lea, a fost înfiinţat Ordinul-stat al Prusiei teutonice care, ulterior, a devenit Ducatul Prusiei. Apoi, a intrat în componenţa Regatului Prusiei, al Imperiului German şi al celui de-Al III-lea Reich, dispărând definitiv la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat

Şoferul de la Parchetul General care a fost implicat în scandalul de sâmbătă seara în care s-a folosit o armă de vânătoare nu a fost arestat, pentru că nu s-a stabilit situaţia de fapt, a declarat, astăzi, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Parchetului
General, Robert Cazanaciuc.

Procurorul Robert Cazanciuc a mai declarat că nu este reală informaţia că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 nu a formulat propunere de arestare, pentru că şoferul nu ar prezenta pericol social, motivul real fiind faptul că încă nu este clar în ce împrejurări s-a iscat scandalul.
Pe de altă parte, potrivit unor surse judiciare, un alt motiv avut în vedere de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Jud. Sectorului 6 este că asupra persoanelor care spun că ar fi fost victime planează dubii în ceea ce priveşte sinceritatea lor, acestea figurând cu cazier.
"La acest moment nu este lămurită situaţia de fapt. Mai mult, urmează să se efectueze o expertiză medicală pentru a se constata eventualele răni, precum şi o expertiză balistică, pentru a se lămuri în ce condiţii s-a descărcat arma. Ipoteza învinuitului (n.r. şoferul) este că el ţinea arma îndreptată în sus şi la un moment dat a fost tras de o mână, ceea ce a facut ca arma să se descarce. Pe de altă parte, ceilalţi spun că s-a tras asupra lor. Toate aceste chestiuni urmează să fie lămurite. Oricum, şoferul este cerectat în continuare, fiind urmărit penal pentru lovire, ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri", a declarat procurorul Robert Cazanciuc.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului General a mai declarat că, în seara incidentului, înainte de a merge în casă şi de a lua arma, şoferul Ministerului Public a sunat la 112 şi a reclamat acele persoane.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au hotărât, sâmbătă, ca un bucureştean care a tras cu arma asupra a doi tineri , în noaptea de vineri spre sâmbătă, în faţa imobilului în care locuieşte, de pe Bulevardul Timişoara, să fie cercetat în stare de libertate.

Lista lui Geoană: Pile, Secretare, Donatori

Oferta de toamnă a PSD pentru parlamentare e bogată în surprize. Surprize de la PC, de la PIN, de la PRM, de la sindicate şi, în fine, surprize-surprize direct de la Geoană, care a deschis poarta Parlamentului chiar şi pentru secretare.

PSD intenţionează să propună candidaţi pentru toate colegiile electorale din ţară. O bună parte dintre aceştia au fost însă stabiliţi ca umare a “recomandărilor” primite de la Mircea Geoană. Din echipa consilierilor preşedintelui PSD, puţini sunt cei care au rămas fără colegii. Şi asta în detrimentul liderilor locali ai partidului, care vor rămâne astfel fără locuri pentru că “de la centru” au fost numiţi pe locurile cele mai bune favoriţii lui Geoană.
La Teleorman, într-un colegiu bun, va candida trimisul lui Mircea Geoană de la Ilfov, Robert Negoiţă, sponsor darnic al partidului. La Bucureşti, în Colegiul 22 din sectorul 5, îşi va încerca norocul, cu recomandarea lui Geoană, designerul Oana Mizil, nepoata liderului comunist Paul Niculescu Mizil.

Marius Lazăr, consilierul lui Geoană, va primi un colegiu bun la Arad, ca răsplată pentru efortul de a scrie discursuri pentru şef în ultimii ani. Şi Ana Birchall, fosta secretară a lui Geoană de la MAE, a primit un colegiu cu şanse, la Vaslui. Florin Gust, trimis de Geoană în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret, deci în guvernul Tăriceanu, va candida
şi el pentru un colegiu din judeţul Dolj.
Secretara Anca Oprea, care avea grijă de biroul consultantului Dan Andronic în 2004, îl va înlocui pe baronul Nicolae Bădălău în cel mai bun colegiu din Giurgiu. Situaţia l-a supărat atât de tare pe Bădălău, încât el este la un pas de un transfer la PD-L, unde urmăreşte să candideze în colegiul pierdut la PSD. O altă consilieră a lui Mircea Geoană, tânăra Carmen Moldovan, a primit cheile unui colegiu din Buzău, iar consilierul Georgian Pop, trimis de Hrebenciuc în echipa de consilieri ai lui Geoană, va candida într-un colegiu din sectorul 2 din Bucureşti. Tot din echipa de consilieri ai lui Geoană, venit pe filiera Şerban Mihăilescu, face parte şi Andrei Dolineaschi, căruia i s-a oferit un loc de candidat la Botoşani.
Pe pile au ajuns în echipa de candidaţi şi avocatul Dan Şova (într-un colegiu din Olt), la propunerea avocatului Victor Ponta, dar şi Victor Negrescu (într-un colegiu din Bucureşti), la recomandarea lui Titus Corlăţean. Fostul lider al Partidului Verde, Cristian Jura, care a lucrat până de curând în echipa de consilieri ai lui Viorel Hrebenciuc la Camera Deputaţilor, s-a înscris în PSD şi va candida într-un colegiu la Hunedoara. Reamintim că, recent, şi fosta peremistă Lia Olguţa Vasilescu s-a înscris în PSD şi, prin bunăvoinţa lui Mircea Geoană, va candida la Dolj. De asemenea, Ion Iliescu a insistat ca apropiaţii săi, Răzvan Theodorescu, Nora Rebreanu şi Şerban Nicolae, să primească colegii cu şanse bune.
Dacă la această enumerare de favoritisme adăugăm şi cele 25 de locuri promise celor de la Partidul Conservator, plus
cele 5 locuri date liderilor PIN în frunte cu Lavinia Şandru şi, dacă ţinem cont
şi de acordul încheiat de PSD cu CNSLR-Frăţia, în care se vorbeşte despre locuri de candidaţi pentru sindicalişti, atunci trebuie spus că oferta electorală a tradiţionalului PSD pentru alegerile din 30 noiembrie arată extrem de pestriţ.

Bucătăria multietnică a penitenciarului Rahova

“Am ajuns la Rahova pe urmele bucătarului chinez al penitenciarului, misterios ca o felină, tăcut şi serios. Cu cîteva zile înainte, cînd l-am văzut la popota personalului, printr-o uşă întredeschisă, crezusem că e femeie. Omul însă ţine la secretul lui. Am reuşit să-i văd doar umbra, după colţ. Cînd am ajuns la colţ, umbra dispărea după un alt colţ. Chinezul nu a vrut şi nu vrea să discute. |n bucătărie i-am găsit însă pe bucătarii musulmani, mult mai de treabă şi deschişi în faţa presei.
Amir şi Filip mi-au zis că Mihai, chinezul, e un tip foarte de treabă.
– Munceşte ca un robot. E pus pe treabă. Nu e atent la nimic, doar la mîncare. E foarte bun la bucătărie.
Bucătăria deţinuţilor nu e cea mai curată din lume. Cîteva rînduri de cazane mari
unde fierb ciorbele şi tocăniţele. Podeaua e alunecoasă. Un fel de mîzgă acoperă cu generozitate totul. Dacă vrei, te poţi da ca pe gheaţă. Unul dintre rîndurile de cazane are etichetă: "Musulmani".
O sută douăzeci de deţinuţi din Rahova mănîncă după specific musulman. Amir, unul dintre cei doi bucătari musulmani, face însă precizările:
– Nu sînt toţi musulmani. Mănîncă în regim musulman. Pot să fie şi jidani, adică evrei, pot să fie şi persoane care ţin regim, diabetici. Cei mai mulţi sîntem pe secţia 6, vreo patruzeci de oameni.
Bucătarii sînt Filip Shtjefni, pronunţat Ştefni, din Albania, şi Amir Abbasi, iranian, de 14 ani în România.
*
Iluziile mele privind mîncărurile cu specific gătite de bucătarii specifici pentru diferitele naţii care coabitează la Rahova se spulberă rapid.
Chinezul nu găteşte chinezeşte pentru chinezii lui, aşa cum bucătarii musulmani nu gătesc nici falafel, nici mutabal, nici taboule, nici labneh. Nimic pe bază de boabe de năut. Meniul este de o tristă democraţie la închisoare.
– Doar pilaful ce încercăm să-l mai scoatem ca la arabi, să fie cît mai uscat. Altfel, e acelaşi meniu ca la ceilalţi. Cînd e ciorbă de fasole şi de legume la felul întîi, avem mîncare de cartofi sau tocăniţă de cartofi la felul doi. Sau ghiveci. Cînd avem ciorbă de fasole la felul întîi, nu mai avem mîncare de fasole la felul doi. Seara, dacă am avut cartofi sau fasole la prînz, avem pilaf şi paste.
– Doar atît?
– Atît, îmi spun amîndoi amuzaţi într-un fel trist.
– De cînd n-am mai mîncat şi noi o friptură de pui.
– Eu nu am mîncat friptură aici de cînd sînt, de şase ani, zice Amir.
– Ba nu, a mai fost friptură, zice Filip.
– Cînd a fost?
– A fost de Ziua Justiţiei.
– N-a fost friptură, au fost chiuftele.
– A fost friptură.
– Eu nu ştiu de friptură.
Pe de altă parte, îşi dă seama Amir, e şi greu. Ar trebui să se facă friptură pentru 1.800 de oameni.
- Nu prea se poate.”

Veterinarii ameninţă statul cu judecata

Medicii veterinari concesionari nu şi-au mai primit banii din februarie, iar bugetul Autorităţii Sanitar-Veterinare nu poate acoperi drepturile acestora.
Medicii veterinari ar putea da în judecată statul pentru a-şi recupera contravaloarea serviciilor veterinare şi a celor de identificare prestate în baza unor contracte semnate pe o perioadă de 15 ani. Suma totală datorată de stat se ridică la 75 de milioane de lei (20,78 milioane de euro
). Majoritatea celor 4.000 de medici veterinari concesionari nu şi-au primit de mai bine de cinci luni banii pe care statul îi datorează pentru serviciile din cadrul Programului naţional strategic de prevenire şi control al bolilor
la animale.
Acţiunile din acest program sunt realizate de medicii veterinari de liberă practică, în baza unor contracte de concesiune. Decontul pentru realizarea acestor acţiuni trebuie făcut, conform contractului, în termen de 60 de zile de la efectuarea acţiunilor. Pericolele pentru sănătatea populaţiei în cazul întreruperii vaccinărilor şi a altor operaţiuni din acest program sunt uriaşe.
Fără bani în vistierie
„Plăţile s-au făcut până la nivelul lunii aprilie în 38 de judeţe, iar în celelalte nu s-au mai dat bani decât până la nivelul lunii februarie. Am încercat să obţinem de la Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) o promisiune fermă, o eşalonare la plată, dar am fost amânaţi mereu. Justificarea lor: nu sunt bani în buget“, a declarat, ieri, medicul
Liviu Harbuz, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România. Datoriile pe care le are statul către medici variază, în fiecare caz, între câteva mii şi câteva sute de mii de lei. Veterinarii care au eliberat acte pentru serviciile prestate sunt, pe de altă parte, obligaţi să plătească TVA sau impozite.

La această dată
, în bugetul ANSVSA mai sunt doar 10 milioane de lei
pentru plata medicilor, mai susţin reprezentanţii colegiului. În cazul în care nu se vor găsi bani pentru plata medicilor, ar putea exista demisii în bloc, lucru care ar destabiliza sistemul sanitar-veterinar.
AMENINŢĂRI
Programe de vaccinări compromise
Lipsa banilor pentru plata medicilor nu este singura problemă. Preşedintele CMV a recunoscut că există şi medici veterinari implicaţi în acest program naţional care nu şi-au făcut treaba corespunzător. „Programul de vaccinare antirabică pe cale orală la vulpi este compromis în urma deficienţelor administrative, traduse prin incapacitatea autorităţii de a organiza procedurile de achiziţie a produselor biologice şi a serviciilor de distribuire a momelilor vaccinale în teritoriu“, a mai spus Liviu Harbuz. El a adăugat că, în prezent, în România există „aproape“ 400 de focare de rabie.

Basescu si-a anuntat al II-lea mandat. Presedintele l-a invitat pe Papa Benedict in Romania fara acceptul prealabil al BOR

Presedintele Traian Basescu a fost primit sâmbata la Castelul Gandolfo, de lânga Roma, de catre Papa Benedict al XVI-lea, pe care l-a invitat sa vina in România anul viitor. O prima invitatie adresata Suveranului Pontif de a vizita tara noastra a fost adresata in anul 2006. In cadrul discutiilor purtate cu Suveranul Pontif, presedintele a vizat consolidarea relatiilor dintre Vatican si statul român, având în vedere ca în statele majoritar catolice din Europa traiesc circa trei milioane de români. Seful statului a subliniat faptul ca, prin punerea la dispozitie a câtorva zeci de biserici romano-catolice pentru românii din Italia, acest lucru contribuie la consolidarea comunitatii române si la integrarea lor în societate.
Presedintele a multumit Papei Benedict al XVI-lea si Sfântului Scaun pentru atitudinea în problema imigratiei si pentru sustinerea pe care Biserica Romano-Catolica o acorda comunitatilor românesti din Italia. In cadrul discutiilor cu Sanctitatea Sa, presedintele a evocat relatia de dialog si cooperare dintre stat si culte în România, subliniind importanta participarii bisericilor la binele public. Basescu a purtat o convorbire tête-à-tête de aproximativ un sfert de ora cu Suveranul Pontif. Acesta i-a oferit Sanctitatii sale Papa Benedict al XVI-lea o icoana pe sticla cu tema “Masa Împarateasca”, albumul “Biserici de Piatra” din Tara Hategului si o emisiune Romfilatelia, continând doua timbre dedicate inaugurarii Pontificatului Papei Benedict al XVI-lea. La rândul sau, Suveranul Pontif a oferit presedintelui o Medalie Pontificala, iar Mariei Basescu, precum si membrilor delegatiei oficiale, câte un rozariu.
Pe de alta parte, Traian Basescu a participat ieri la inaugurarea Episcopiei Ortodoxe Române din capitala Italiei, prilej de a le spune românilor ca îi asteapta înapoi acasa peste trei-patru ani pentru a sustine dezvoltarea economica a tarii, relateaza NewsIn. Presedintele le-a spus românilor din Italia ca banii pe care îi trimit ei în tara sprijina economia
si ca în lipsa lor Guvernul ar fi fost obligat sa se împrumute. Basescu a declarat însa ca, fara forta de munca necesara, în câtiva ani, România nu-si va putea continua dezvoltarea, de aceea tara va avea atunci mai mare
nevoie de ei acasa, decât de banii pe care îi trimit. “România are nevoie de voi acasa în perioada urmatoare, asa cum acum are nevoie de banii vostri în bancile din România. In cel de-al doilea mandat al meu, va astept acasa!”, a spus Basescu în fata celor aproape o mie de români prezenti la liturghia de inaugurare a episcopiei ortodoxe române de la Roma. Statul român are tot respectul pentru ceea ce dumneavoastra faceti aici. Statul român va e profund îndatorat pentru banii pe care dumneavoastra îi trimiteti acasa”, a continuat presedintele. “În mine aveti un om care va întelege, va sprijina, va iubeste”, a declarat Basescu. “Nimeni nu-i poate judeca pe români dupa câteva incidente puternic mediatizate de presa“, a mai declarat presedintele. Basescu le-a mai spus romanilor din Italia ca exista o deschidere la Vatican pentru ei si ca acest lucru e vizibil prin prisma faptului ca Biserica Catolica le-a oferit biserici pentru a-si tine slujbele si ca acest lucru va continua.
Gafe de protocol in fata Papei
Emotiile sau lipsa unor consilieri capabili l-au facut pe presedintele Traian Basescu actorul unei serii de gafe, in cele 20 de minute petrecute in compania
Papei Benedict al XVI-lea. In primul rand, presedintele a vorbit in engleza, direct, cu Suveranul Pontif, si i s-a adresat cu “you”, care poate fi tradus prin “dumneavoastra”, dar constituie o grava incalcare a protocolului in cazul sefului Bisericii Catolice. In urma cu cativa ani, presedintele american George W. Bush a fost aspru criticat pentru ca i s-a adresat Papei Ioan Paul al II-lea cu “domnule”. Apoi, presedintele Basescu i-a facut cadou Papei un album de 70 de lei
cu bisericile din piatra din Hateg, biserici ortodoxe, dar care sunt revendicate de greco-catolici. De remarcat si modul in care Basescu a accentuat faptul ca in ziua intalnirii cu Papa Benedict al XVI-lea era ziua de nastere a sotiei sale, Maria. Nu in ultimul rand, Maria Basescu era imbracata in gri, desi protocolul stabileste ca barbatii si femeile care il intalnesc pe Papa trebuie sa poarte haine negre.

Traian Băsescu vrea să i se prezinte urgent rapoarte pe politica externă şi internă

reşedintele Traian Băsescu a solicitat conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului să se adreseze Parlamentului pentru a prezenta un raport privind politica internă şi externă a României. În această direcţie, preşedintele României a cerut să se adreseze Parlamentului în data de 24 septembrie.

Preşedintele a solicitat în mod oficial Parlamentului, într-o scrisoare adresată aleşilor, permisiunea să se poată adresa pe data de 24 septembrie, ora 10.00.

Cererea de la Cotroceni, datată 5 septembrie, a ajuns astăzi, la ora 8:00 la Parlament. Birourile permanente reunite se vor întruni săptmăna viitoare pentru a stabili care este data la care Parlamentul reunit îl va primi pe Preşedintele Traian Basescu.

Sorin Oprescu: Visez şi noaptea la autostrada suspendată

Nu mai e mult şi calendarul arată trei luni de mandat de când Sorin Oprescu ocupă scaunul de Primar General al Capitalei. Invitat duminică seară într-o ediţie specială la Realitatea TV, Oprescu a vorbit despre ce a promis înainte de mandat şi ce rezultate are până în prezent.

Sorin Oprescu a promis că autostrada suspendată care străbate Bucureştiul va exista, chiar dacă este luat de toţi la mişto. Mai mult, primarul Capitalei a mărturisit că visează şi noapte cum va arăta autostrada.

"Autostrada care străbate Bucureştiul va exista, chiar dacă ma iau toţi la mişto. O visez noaptea... da, rău de tot. Mai ales că am primit toate încurajările necesare de la oameni de specialitate. Sigur nu am să o fac fără să întreb bucureştenii, o să fac un referendum şi îi voi întreba dacă sunt de-acord cu lucrul ăsta", a declarat Sorin Oprescu.

Primarul General al Capitalei îşi mai aduce din când în când aminte de vechea conducere a Bucureştiului, atacând, uşor ironic pe fostul primar Adriean Videanu şi pe fostul arhitect şef al Bucureştiului Adrian Bold.

"Sunt vile care intră patru metri pe axul străzii, pe străduţe de pământ, eee...acolo nu a ajuns asfaltul că era neinteresant. Strada avea doar 60 de metri, ce să pui borduri pe dreapta, pe stânga că acolo?", a adăugat Oprescu.

Şi cum în România mai totul se rezolvă prin şpagă, chiar şi primarul Oprescu a fost întrebat dacă doreşte un plic, pentru anumite servicii
.

"Unii sună, unii ameninţă, nişte impotenţi sociali care au trăit numai cu întrebarea cât trebuie să intre în plic?", a afirmat primarul.

Când să aflăm despre ce sume este vorba, Oprescu răspunde: "Nu am ajuns până la sumă că am vorbit şi eu mai chrurgical, fiind om de-al cartierului. Nu am ajuns la sumă".

În această dimineaţă, Sorin Oprescu mai face încă o vizită pasajului de la Univesitate să vadă în ce stadiu de lucru se află şantierul.

Falsul doctor Felix

formatorul sef al Partidului Conservator, profesorul Dan Voiculescu, s-a manjit cu o diploma de doctor pe care a achizitionat-o de la o universitate americana ilegala * Dupa ce si-a adjudecat de la Pacific Western University statutul de doctor cu numai 240 de dolari
, "Felix" Voiculescu s-a grabit sa predea la ASE

Dan Voiculescu a fost profesor la Academia de Stiinte Economice. A predat pe banii contribuabilior, numai el stie ce si cum, ani buni, foarte buni pentru buzunarele lui. Dupa cum stiti, ca sa fii profesor de Universitate trebuie sa ai patalama de doctor. Ei bine, Voiculescu are una romaneasca, obtinuta cu sudoarea fruntii Crescent, in 1987, chiar de la ASE. Cum doar o diploma de doctor nu dadea bine la CV, "dom' profesor", asa dupa cum se lauda peste tot ca i s-ar spune, s-a gandit sa o altoiasca pe cea romaneasca cu pedigri american.
Asa se face ca, in 1990, cand toata lumea era ocupata cu libertatea fesenista, Voiculescu s-a pus cu burta pe carte si a studiat cat a fost ziulica de mare, prin birourile Crescent, pana ce a obtinut, tocmai in indepartata America, la institutia de invatamant Pacific Western University o diploma de doctor. Pana aici nimic senzational, o sa ziceti. Asa a gandit si "dom' profesor", ca doar nu a fost primul autohton care a ajuns doctor in America. Apoi, ce mare
scofala o fi sa obtii o diploma la Harvard, ca multi altii, si-a zis Voiculescu. Si pentru ca a dorit sa fie mai breaz decat confratii din Comertul Exterior, viitorul sef PC a ales Pacific Western University special pentru renumele ei: de scoala neacreditata in Statele Unite si aflata de zeci de ani pe lista neagra a universitatilor din toata lumea, o paria in sistemul american de invatamant. O facultate fara sediu, o progenitura care pentru cativa arginti te face intr-o clipita doctor in ce vrei tu, desi nu are voie sa emita astfel de diplome. Pacific Western University este o pseudoinstitutie care, din cauza scandalurilor, isi schimba denumirea si locatia ca pe ciorapi. Murdari, evident.

Dar credeti ca Voiculescu s-a oprit aici? Nu. Dupa ce si-a pus pe picioare intunecata firma
GRIVCO, el s-a gandit sa predea ce stie - pardon, ce nu stie - la ASE. Si uite asa, incepand cu 1996, Voiculescu a ocupat vremelnic, la universitatea cu "bila care nu mai cade" din Piata Romana, Catedra de Relatii Economice Internationale, disciplina Competitie si Competitivitate!!!
Si a tot predat Voiculescu la "competitivitate" pana cand s-a oripilat de faptul ca si alti profesori au avut tupelul sa-l imite, sa-si procure diplome false si sa intre astfel in "competitie" cu el. Dintr-o data, "dom' profesor" s-a vazut detronat din fotoliu de doctor cu patalama desueta, ilegala conform Statelor Americane. Efectiv, dar efectiv, Voiculescu s-a oparit la nervi si a dat un comunicat moral - efectiv moral - pe site-ul sau efectiv personal: Din 2003 mi-am suspendat cursurile in semn de protest fata de usurinta acordarii titlului de doctor unor persoane cu o moralitate sau profesionalism indoelnice. Curat murdar, coane dom' profesor. Pai sa vina oricine sa se faca ilegal doctor in stiinte, ca dumneata? Nu se cade! Asa ca noi, in acest caz moral, suntem alaturi de dumneavoastra si va rugam sa va tineti de cuvant, sa nu va mai intoarceti la catedra, ca nu merita sa fiti coleg de birou cu imoralii astia care au atentat la pudoarea dumitale de doctor in "cunostinte".
Apropo, "dom' profesor": Ce drac' dom'le, nu puteai sa obtii o diploma mai acatarii, te-ai calicit tocmai la asta si ti-ai cumparat-o de la Pacific, unde costa doar 240 de dolari!?! Zau asa, nu da bine la Cv-ul pe care il afisezi pe toate site-urile care iti apartin. (Pentru studiu cercetati www.danvoiculescu. net, www.danvoiculescu.ro, www. pur.ro, www.aoar.ro etc.)
Fabrica de diplome Pacific

Pacific Western University (PWU), institutia care i-a eliberat lui Dan Voiculescu diploma de doctor in 1991, si-a schimbat in 2007 numele in California Miramar University (CMU). Nu s-a schimbat insa nimic in nivelul de pregatire pe care il ofera asa-zisa universitate, nefiind acreditata de nici una din agentiile recunoscute de Departamentul American pentru Educatie.
Diplomele emise de fosta Pacific Western University nu au, practic, nicio valoare in fata companiilor private sau a institutiilor publice. Mai mult, potrivit legislatiei americane, folosirea in unele state a acestor diplome este ilegala sau cel putin supusa unor restrictii, tocmai pentru a preveni eventuale fraude.
In California, unde regle­mentarile in acest domeniu sunt probabil mai blande, universitatea a primit aprobarea sa functioneze din partea Biroului pentru Educatie Privata, ceea ce insa nu echivaleaza cu acreditarea, si nici nu permite organizarea de studii de doctorat.
Cu atat mai mult cu cat toate cursurile se desfasoara la distanta, prin Internet, universitatea neavand sali de cursuri, laboratoare si toate celelalte facilitati care se regasesc intr-un campus universitar adevarat.
Sub vechiul nume, acela de Pacific Western University, institutia a fost implicata in nenumarate scandaluri, fiind acuzata ca nu respecta criteriile necesare pentru activitatea academica, astfel ca functioneaza, practic, ca o "fabrica de diplome".
In 2004, autoritatile americane au realizat chiar si o ancheta privind universitatile neacreditate, Pacific Western fiind una dintre cele nominalizate ca eliberand diplome ce pot fi daunatoare pentru reputatie.
Aceeasi diploma, demisie la Dublin

Nici pe plan international universitatea nu se bucura de vreo apreciere. In 2005, in Irlanda, a izbucnit un urias scandal de presa, dupa ce s-a descoperit ca principalul consilier pe probleme stiintifice al Guvernului de la Dublin, Barry McSweeney, si-a luat doctoratul in biotehnologie si biochimie la Pacific Western, dupa numai un an de studiu.
In urma scandalului, McSwe­eney a fost obligat sa-si dea demisia. La data respectiva, cotidianul "Irish Independent", care a declansat investigatia, califica universitatea ca fiind "lipsita de orice autoritate si reputatie in lumea academica".
De altfel, vizitand site-ul universitatii, singurul lucru care poate fi remarcat despre institutia "academica", este acela ca ofera cele mai ieftine diplome. Chiar si in comparatie cu alte "fabrici de diplome". Tineti-va bine: Pacific Western University percepe doar 240 de dolari pentru un curs de licenta. Altfel spus, doctoratul lui Voiculescu nu este doar lipsit de valoare, ci si foarte ieftin.
Apropo final: Daca irlandezul McSweeney si-a dat demisia din guvernul de la Dublin, dumneata, dom' profesor Voiculescu nu vrei sa-i urmezi exemplul si, macar asa, de ochiii lumii, sa nu mai candidezi la alegerile din noiembrie!?! Dupa cum stii, Parlamentul este plin de falsi si imorali; dupa ce te-ai suspendat din profesorat, suspenda-te si din activitatea parlamentara, ca s-au saturat romanii sa te plateasca. Asa zic sondajele de opinie. "Parol doner", monsieur Voi­culesco.
Pacific Western University este o pseudoinstitutie care, din cauza scandalurilor, isi schimba denumirea si locatia ca pe ciorapi.
Definitiile din DEX, pentru avocatii lui Felix
competitivitate: (s.f.) Calitatea de a fi competitiv;
competitie: (s.f.) Lupta intre doua sau mai multe persoane sau state, organizatii, care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; concurs; con­curenta; intrecere.
contribuabil: (s.m.f.) Persoana, fizica sau juridica, supusa im­pozitelor;
daunator: (adj.) Care dauneaza; in stare sa dauneze; pagubitor;
demisie: (s.f.) Declaratie (scrisa) prin care o persoana renunta la un post sau la o functie (benevol sau prin constrangere);
efectiv: (adj.) Care are efect; real, adevarat;
fabrica: (s.f.) Intreprindere in­dus­­triala in care se transforma mate­riile prime in produse (finite), in serie si in cantitati mari;
fals: (adj.) 1. Care este contrar adevarului, mincinos, neintemeiat; care are numai aparenta adevarului; contrafacut, imitat; artificial; 2. (despre oameni) Prefacut, ipocrit; 3. (muz.) Care suna contrar le­gilor armoniei;
ieftin: (adverbial, despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor;
ilegal: (adj.) Care nu este in conformitate cu legea; nelegal; (adv.) in mod tainic; pe ascuns;
imoral: (adj.) Care este in contradictie cu principiile moralei; lipsit de integritate morala; contrar moralei; nemoral.
reputatie: (s.f.) Opinie publica (favorabila sau defavorabila) pe care o manifesta publicul pentru o persoana sau pentru un lucru;
valoare: (s.f.) Insusire a unor o­biec­te, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret
unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc;

Dosarul penal, un nou tip de permis auto

n fiecare an, mii de români sunt prinşi de poliţie conducând fără carnet
Pedeapsa obligatorie cu închisoarea, prevăzută de Codul Rutier, înlocuită de procurori şi judecători cu amenzi penale şi administrative pe motiv de „lipsă de pericol social“

Timişoreanul Marian Baltag are 20 de ani şi 4 dosare penale pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis. Cu ultimul dosar
s-a ales, sâmbătă noapte, când, în timpul unei razii a
Biroului Poliţiei Rutiere din Timişoara, a fost oprit pentru un control de rutină. „Nu am permis de conducere. Recunosc“, le-a spus tânărul extrem de nonşalant rutieriştilor, când i-au cerut documentele. Conducea un Ford Cabrio, vechi de vreo 20 de ani, cu prelata lipită cu scotch. Împreună cu el mai era soţia şi un prieten.
„De şmecher nu-mi iau carnetul. Am trei dosare penale până acum. În Austria am stat 3 luni în închisoare din cauza asta. Ce-aveţi cu mine? Ştiu să conduc mai bine ca unul cu 100 de permise. Vedeţi maşina asta? Am venit cu ea din Germania în 8 ore. Câţi cu permis sunt în stare de asta?“, a încercat pericolul public să-i înmoaie pe poliţişti. Dar şoferul Baltag nu e deloc un caz singular. În fiecare an, mii de români sunt prinşi de poliţie conducând fără carnet.
Totuşi, fenomenul nu dispare, deşi potrivit Codului Rutier, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu are permis este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Legiuitorul a apreciat că este vorba de o infracţiune gravă din moment ce a prevăzut doar pedeapsa cu închisoarea, fără a lua în calcul şi o altă sancţiune alternativă, respectiv amenda penală. Asta e teoria, pentru că, în practică, pe motiv de lipsă a pericolului social, se aplică amenzi penale sau chiar amenzi administrative. În aceste condiţii, aplicarea de către parchet
sau de către instanţe a unei amenzi administrative pentru o asemenea infracţiune echivalează cu o interpretrare a legii în favoarea infractorului. Amenda administrativă – 18 indice 1, cum îi spun juriştii – se poate acorda doar pentru fapte care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Gradul de pericol social este apreciat , între altele, în funcţie de “urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului”. Pornind de la aceste principii, este absurd să apreciezi că o persoană fără permis de conducere – practic, fără calificarea sau abilitarea de a conduce o maşină – nu prezintă pericol social în momentul în care se află la volan pe un drum public. În Timişoara, doar jurnaliştii l-au deranjat pe Baltag, şoferul fără carnet: „Ce vreţi, bă? Fac ce vreau! Bine că nu vă duceţi să-i vedeţi pe interlopi şi pe ăia de fac trafic
de droguri!“ Nevastă-sa, o blondă de 1 metru jumate, îi ţinea isonul: „Da’ ce, a omorât vreun om? Aveam probleme de familie şi de-aia am plecat cu maşina!“
În timp ce scria declaraţia din care nu lipsea clasica frază „recunosc şi regret fapta“, individul continua să filozofeze pe marginea permisului de conducere: „Puteam cu 200 de euro
să-mi iau un permis fals din Italia. Toţi au din ăstea. N-am vrut să-mi iau şi eu, că dacă mă prindeaţi cu fălsătura, îmi puneaţi imediat cătuşe şi mă duceaţi la arest. Aşa ce-mi faceţi? Încă un dosar? Eu sunt sincer şi recunosc că n-am permis.“ „N-avem ce să facem, decât să-i întocmim dosar penal. Când ajunge la procuror, primeşte 18 indice 1 şi scapă doar cu o amendă penală“, comentau poliţiştii de la Rutieră. Bărbatul a fost lăsat să plece acasă, după ce poliţiştii i-au întocmit ultimul dosar penal.
Poliţiştii de la Rutieră nu au avut o noapte liniştită, deoarece au „vânat“ mai mulţi şoferi care goneau cu peste 100 de kilometri la oră prin oraş. Puţin după miezul nopţii, la marginea Timişoarei, lângă comuna Moşniţa Nouă, un bărbat de 25 de ani a intrat cu Fordul într-un copac, după ce a băut bine. Chiar dacă maşina a fost transformată într-o grămadă de fier vechi, şoferul inconştient a scăpat cu viaţă.

Energia din vant si soare sfideaza facturile lunare

3.300 de euro este suma care va poate scapa definitiv de facturile lunare atat la electricitate, cat si la gaze.
» Investitia in sursele regenerabile se poate amortiza in aproximativ 4 ani, insa poate sa dureze si 25, in functie de costul sistemului.
» Un sistem hibrid performant, care combina energia
eoliana cu cea fotovoltaica, costa 16.000 euro si poate satisface orice nevoi casnice ale unei familii de patru membri.
Energiile regenerabile, desi inca scumpe la prima vedere si inaccesibile multora, reprezinta o investitie in viitor, din punctul de vedere al unei surse de energie cu emisii zero. O alta perspectiva care merita luata in seama este cea a independentei fata de producatorii nationali de curent electric. Morile de vant, panourile solare si energia hidro au inceput sa capete si la noi o expunere mediatica intensiva si, desi foarte putini romani au ales sa-si instaleze astfel de sisteme, cei care au facut-o sunt convinsi ca au facut o afacere.
O casa ecologica
Unul dintre acesti utilizatori este Titus Curteanu, un tanar de 29 de ani din Craiova, care a decis sa-si transforme casa intr-un circuit ecologic
. Motivul pentru care Titus a optat pentru o astfel de solutie a fost o neintelegere cu un vecin in ceea ce priveste racordarea la reteaua de electricitate. "Desi atunci am fost suparat acum poate ii multumesc pentru faptul ca m-a facut sa aleg o astfel de optiune", ne povesteste craioveanul, care pe langa utilizator al energiilor neconventionale, este si un om al artelor, ca membru al Filarmonicii din Craiova.
Contrar opiniei publice, care catalogheaza drept inabordabila o solutie ecologica, Titus a reusit sa-si utileze casa cu un astfel de sistem cu doar 12.000 lei (aproximativ 3.300 de euro
). "Sistemul hibrid pe care il folosesc este compus din o centrala eoliana de 1 KW, panouri fotovoltaice de 150 W si o instalatie de panouri solare cu tuburi vidate pentru incalzirea apei", ne-a mai spus Curteanu, care cu energia totala disponibila de 1.150 KWh reuseste sa alimenteze un televizor, un calculator, o masina de spalat, 15 becuri economice, un frigider si o pompa de apa.
Astfel, Curteanu si sotia lui, alaturi de care traieste de 5 ani, sustin ca au facut un "lucru foarte bun" in ceea ce priveste investitia in sursele regenerabile, iar amortizarea acesteia va avea loc in maximum 6 ani. "Dificultati cu productia de curent electric am avut o singura data, cand am folosit betoniera timp de 4 zile pentru renovarea casei si nici vantul nu a batut bine, in rest merge excelent", a completat Curteanu.
Probabil ati crede ca tanarul este de profesie inginer sau are orice vaga legatura cu stiintele exacte. Adevarul este tocmai la polul opus, Curteanu fiind un iubitor al artelor, iar pasiunea sa pentru acestea i-a adus un loc in Filarmonica din Craiova, unde singurul lucru ingineresc este viola la care canta.
Mai multa energie, mai multi bani
Pentru cei care vor sa opteze pentru o solutie performanta, un sistem hibrid (tandemul mori de vant si panouri fotovoltaice), capabil sa produca pana la 14,5 KWh, costa intre 30.000 si 32.000 de euro, ne-a spus Florin Fleseriu, manager LP Electric, distribuitor de turbine eoliene si panouri fotovoltaice. Aceasta putere permite folosirea tuturor utilitatilor pe care le folositi in mod normal acasa, cum ar fi frigider, centrala termica, aer conditionat, televizor, calculator, fier de calcat si altele. Un sistem mai mic, cu o putere de 5,4 KWh, este suficient pentru o familie si costa 16.000 de euro, a adaugat Fleseriu.
Amortizare imediata
Desi costisitoare, investitia se amortizeaza imediat in cazul in care locuinta se afla intr-o zona izolata, dat fiind fapul ca Electrica solicita pentru realizarea unei conectari la linia de joasa tensiune (220V) un pret de aproximativ 30.000 euro/km, ne-a mai spus Fleseriu. In plus
, dupa racordare se adauga si pretul curentului consumat ulterior, cheltuieli inexistente in cazul energiilor regenerabile.
Energia apelor sau hidroenergia este si ea o optiune demna de luat in considerare, potrivit directorului LP Electric. "Ganditi-va ca o microhidroturbina, de marimea unui cos de gunoi pe care il are aproape fiecare sub birou, poate produce pana la 700 KWh pe luna, adica 22,5 KWh pe zi, putere suficienta sa alimenteze o pensiune", ne-a povestit Fleseriu, care a adaugat ca pentru functionarea unei astfel de hidorturbine este suficient debitul de 20 de litri/secunda al unui parau.
Regenerabilele subventionate
"Datorita subventiilor de la guvernul federal si cel regional, plus cele de la primariile locale, care ajung sa acopere 75% din costuri, beneficiarii isi amortizeaza investitia in maximum 4-5 ani. In plus, pentru energia verde pe care consumatorii o injecteaza inapoi in sistemul national primesc 7 certificate verzi la fiecare MWh, fiecare cu o valoarea de 100 de euro", ne-a spus Fleseriu.
Legislatia belgiana sustine ca o familie de 4 persoane, care consuma 3.600 KWh de electricitate pe an, are nevoie de aproximativ 32 metri patrati de panouri fotovoltaice pentru a scapa definitiv de factura la curent. Totodata, potentialul solar din Belgia este de aproape doua ori mai mic decat cel din Romania, ne-a declarat Fleseriu, care a adaugat: "Cu aceleasi panouri solare, la noi produci aproape dublul energiei din Belgia".
1,1 miliarde de euro in vant
In momentul de fata, cel mai mare proiect de ferme de mori de vant din Romania este desfasurat de firma ceha CEZ in Dobrogea, valoarea investitiei ridicandu-se la 1,1 miliarde de euro. Proiectul vizeaza constructia a doua centrale eoliene cu o capacitate toala de 600 MW. Reprezentantii CEZ au afirmat ca vor mai trece inca 15-25 de ani pana cand investitia din Dobrogea va deveni profitabila. "Profitabilitatea proiectului depinde de strategia de reglementare, adica de nivelul preturilor si alocarea certificatelor verzi", au spus oficialii firmei cehe.
In acelasi timp, implementarea noilor energii regenerabile in sistemul electric romanesc nu va influenta pretul energiei autohtone, au declarat cei de la CEZ. Intrebat daca pretul pe MWh va suferi modificari ca urmare a instalarii centralelor eoliene, directorul Transelectrica a mentionat ca "ar putea creste, insa de scazut sigur nu o sa scada".
Reversul medaliei
O piedica pusa energiei eoliene este imprevizibilitatea vantului, care "astazi poate sa bata foarte bine, iar maine poate sa nu bata deloc", a declarat Dan Preotescu, seful Directiei planificare de retea din cadrul Transelectrica. Astfel, el a argumentat de ce si cele mai dezvoltate tari din punct de vedere al energiei eoliene, precum Spania si Germania, o integreaza numai in proportie de 20% in infrastructura electrica nationala.
O centrala eoliana are neaparata nevoie de alte surse de energie care "s-o ajute" in cazul in care exista un deficit al energiei pe vant, ne-a spus Gal. "Energia eoliana are nevoie sa lucreze in tandem cu o energie cu productie variabila, cum este cea pe gaze sau hidro. In cazul energiei pe carbuni sau al celei nucleare este mai complicat, din cauza productiei fixe care le caracterizeaza", a mentionat Gal.
Soarele ca alternativa
O alta tehnologie care a devenit populara in randul consumatorilor autohtoni este cea a panourilor solare cu tuburi vidate, folosite pentru incalzirea apei. Marin Crutescu, director general Amvic, ne-a declarat ca foloseste doua astfel de instalatii, una cu o capacitate de 1,5 tone de apa, iar alta de 300 de litri. "Mi-am instalat doua sisteme de panouri solare si pot spune ca sunt foarte multumit, din moment ce nu dau bani pe apa calda 80% din an. Cel de 1,5 tone costa 15.000 de euro si este suficient pentru 40 de oameni zilnic, iar cel de 300 de litri este folosit in regim casnic si m-a costat 4.000 de euro", ne-a mai spus Crutescu.
Panourile cu tuburi vidate sunt concepute pentru tari ca Romania, cu radiatia solara mai scazuta decat in state ca Grecia sau Cipru, iar din acest motiv nu au o forma plana, ne-a explicat Claudia Langa, directorul de marketing Romsin, care se ocupa cu instalarea acestor tipuri de panouri. Forma diferita a panourilor permite captarea mai eficienta a energiei solare. "Am instalat la foarte multi clienti panouri solare termice, de care sunt foarte multumiti, in mare
parte datorita economiilor semnificative pe care le fac", ne-a spus Langa.


» Doar 7 Mw
In momentul de fata, sistemul electric autohton integreaza peste 7 MW de energie eoliana (7,754 MW). Cei 12 producatori care genereaza energie pe vant produc de la sub 0,1 MW si pana la peste 2,5 MW, cei mai reprezentativi fiind Holrom S.R.L., situat in Satu Mare (2,650 MW) si Electrogroup in Maramures (1,035 MW), potrivit datelor Asociatiei Nationale de Reglementare in domeniul Energiei.
Romania a creat insa, inca din 2004, un sistem de cote cu certificate verzi tranzactionabile (TGC) pentru toate sistemele de energie regenerabila noi. Cotele obligatorii vor ajunge in 2010 la 8.3% . TGC- urile sunt folosite la productia de energie electrica din energia eoliana, solara, a biomasei sau hidroenergie, fiind generata in instalatii cu mai putin de 10 MW din capacitate. In prezent aproape toata energia regenerabila este generata prin energie hidro.

» PRIMII PASI
Romania face doar primii pasi in ceea ce priveste energiile neconventionale, fiind depasita cu peste 20 de ani de tarile vest-europene.
In Belgia, unul dintre cele mai dinamice medii pentru dezvoltarea eoliana, utilizatorul casnic va primi inapoi pana la 75% din investitia in morile de vant sau panourile fotovoltaice.
Danemarca a lansat un proiect "locuinte pentru viata", localizat in orasul Lystrup, in care arhitectii colaboreaza cu firme de specialitate pentru a crea un cartier de case care folosesc exclusiv energii regenerabile.

A murit actorul Ilarion Ciobanu

ctorul Ilarion Ciobanu s-a stins din viaţă în duminică dimineaţă, la vârsta de 77 de ani. Familia vrea să-i respecte până în ultimul moment dorinţa de a nu intra în atenţia publică, astfel încât doar apropiaţii vor şti data şi locul înmormântării actorului.

Ilarion Ciobanu s-a născut pe 28 octombrie 1931, la Ciucur, în Tighina, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A debutat pe marele ecran la 30 de ani, alături de Ion Besoiu şi Amza Pellea, în "Setea".

Au urmat apoi alte peste 60 de producţii, printre care "Iancu Jianu, haiducul", "Ecaterina Teodoroiu", "Profetul, aurul şi ardelenii", "Toate pânzele sus", "Pe aici nu se trece", "Nemuritorii", "Ultimul cartuş", "Cu mâinile curate", "Baltagul", "Răscoala" sau "Omul de lângă tine".

După 1989, Ilarion Ciobanu a mai jucat doar ocazional în câteva filme - "Tancul", "Ochii care nu se văd", "Terente - regele bălţilor" sau "Crucea de piatră". Foştii colegi de pe platourile de filmare îşi amintesc cu emoţie de cel care a fost Ilarion Ciobanu.

"Am jucat rugby împreună, încă dinainte de a deveni actor. Era o persoană foarte naturală, a jucat în mai multe filme decât oricare altul", a declarat Sergiu Nicolaescu.

Apropiaţii spun că, în ultimii ani, Ilarion Ciobanu s-a luptat cu o boală necruţătoare, cancerul
faringian. Familia sa doreşte să păstreze discreţia în privinţa decesului cunoscutului artist, fiul său refuzând să dea detalii despre data şi locul unde va fi înmormântat Ilarion Ciobanu.

Christina Aguilera ii da cu flit lui Russel Brand

upa ce a flirtat fara jena cu Eva Longoria, Russel Brand este cit se poate de hotarit sa mai faca o cucerire. Actorul din "Inselat de Sarah Marshall", ce a fost selectat sa prezinte Premiile MTV de anul acesta, a considerat o conferinta de presa ca fiind cel mai bun prilej pentru a-i face avansuri Christinei Aguilera, care este la fel de maritata ca si Eva. Russel a urmarit-o pe Aguilera peste tot unde aceasta se ducea, a prins-o de mina, refuzind sa-i dea drumul, si a incercat sa faca aceleasi glume proaste pe care le-a folosit si in cazul Evei Longoria. Insa cintareata, comportindu-se asa cum ii cere statutul de femeie maritata si mama, l-a pus la punct cit ai bate din palme.

Mondenul Bendeac si-a cumparat un Audi gata busit

Pentru ca s-a plictisit de vechiul lui Golf 4, Mihai Bendeac s-a gindit sa-si faca rost de o jucarie noua, asa ca si-a cumparat un Audi 3, din Germania. Cel care i-a adus-o, un cunoscut din Cluj, a reusit sa ajunga in tara cu ea intreaga. Dar, cum in Romanica se circula dupa alte legi decit in restul lumii, insul care conducea masinuta cea noua a avut, in drum spre Bucuresti, o intilnire neprincipiala cu un TIR, fapt care a determinat o sifonare destul de consistenta a bolidului rosu, judecind dupa faptul ca, dupa accident, a stat doua saptamini in Service. Desi urmele carambolului nu se mai vad, Bendeac viseaza deja la o noua masina, un Mercedes decapotabil, cu care sa se dea pe drumul dintre Sinaia si Brasov, pentru a respira niste aer curat. Daca Basescu/Banel/Naomi/Prigoana isi permite sa schimbe masinile asa, ca pe sosete, e clar ca se cistiga foarte bine la "Mondenii"!

Trupa Millenium si-ar merita descalificarea de la Cerbul de Aur

A doua seara a festivalului Cerbul de Aur a început fara prea mari
introduceri - si bine a facut! -, direct cu concursul de interpretare. Si de la primele acorduri am stiut ca, de data aceasta, pe sunetisti nu i-a mai surprins tehnica scobindu-se în nas, ci s-au ocupat cu nadejde de butoane. Fapt ce ulterior a fost confirmat si de „juratul” Horia Moculescu, care a spus ca sunetul din a doua seara a fost o „alta poveste” decât în prima. Sau poate ca Cristi Singer s-o fi pus singur la mixer, ca-n prima seara sigur n-a fost, fiind vazut de toata lumea umblând buimac pe lânga difuzoare. Trupa Millenium si-a schimbat piesa de concurs, desi organizatorii le refuzasera acest moft, iar pentru ca au incalcat regulamentul, si-ar merita descalificarea.

Cât priveste concursul de interpretare, juratii au avut parte de alta surpriza. Desi initial organizatorii au anuntat ca dupa fiecare seara de concurs vor fi anuntati cei trei finalisti, juratii s-au rasucit si n-au mai anuntat nimic. Dupa seara de joi, au constatat ca nu pot alege doar trei interpreti foarte buni, intentionand „sa schimbe caii în mijlocul raului”, adica sa ignore regulamentul si sa aleaga mai multi concurenti dintr-o seara. Motivatia pare sa fie ideea ca nu e cinstit sa nu permita intrarea în finala a unui concurent mai bun decât altul din alta seara, calificat în primii trei. Desi nu e neaparat o mare tragedie sa avem mai multi finalisti, la câte reguli s-au schimbat din mers la aceasta editie a festivalului, e destul de neplacut sa fii concurent si sa nu stii la ce sa te astepti. Iar daca încalci regula de dragul calitatii, tratamentul discriminator este deja alta poveste. „Provincialii” nu sunt favoritii mei, la cate fite fac pe unde se duc, dar daca lor nu li s-a permis sa-si schimbe piesa, trupa Millenium a facut-o, ignorând refuzul organizatorilor. Iar daca nu sunt descalificati, este o mare nedreptate în ceea ce-i priveste pe toti ceilalti concurenti. Asta dupa ce tot trupa Millenium câstigase Cerbul de Bronz la editia din 2002, si nu mai aveau ce cauta pe scena în concurs, dar au motivat ca si-au schimbat complet componenta. O componenta care nu prea are cei sapte ani de acasa si n-a învatat ca, daca te întâlnesti cu un cunoscut, cel putin dai din cap în semn de salut. Nu stiu ce-o sa se aleaga, dar e cert ca la interpretare, nivelul prestatiei concurentilor este foarte ridicat, multi dintre ei fiind cu mult mai buni decât invitatii din unele recitaluri. Ca sa fiu mai exacta, Natalia Rodriguez, care împarte acelasi impresar cu „Los Vivancos”, nu se ridica nici la degetul mic al bulgaroaicei Nevena, de exemplu. Ca sa nu mai vorbesc ca barbatii din sala glumeau cu naduf, spunând ca la cum arata Nevena, cum cânta este deja bonus.

Banica jr, fite de superstar

Recitalul serii a fost cel prestat de Stefan Banica, de departe, probabil, cea mai buna alegere dintre toate recitalurile de anul acesta de la Cerb. Si cred ca si el stie asta, pentru ca celor din TVR nu le-a fost usor cu el. Pretentiile lui Banica au fost în unele cazuri mult mai mari decât ale invitatilor din strainatate. A cerut prin contract zece ore de repetitii, desi a prezentat acelasi concert pe care l-a avut de Craciun la Sala Palatului. Si-a trecut în contract numarul de invitatii pe care trebuie sa-l primeasca si ora la care urma sa se întâmple asta, nu a dat acces fotografilor la conferinta de presa, pentru care a anuntat ca nu are decât 12 minute la dispozitie, si lista poate continua, dar n-are rost!
Cele trei seri de concurs s-au încheiat în barul hotelului
ARO, de unde se transmite emisiunea „Nopti Albe la Cerbul de Aur”. Ce se întâmpla în bar n-are nici o legatura cu ce se întâmpla pe scena festivalului, dar asta n-o s-o recunoasca prea multi. Flavius Teodosiu, alaturi de Eurosound Band, cânta de-ti îngheta sângele în vene, iar invitatul sau Ron
White e absolut „dement”.

Carmen Electra, sexy-wrestling cu Kim Kardashian

In filmul “Disaster Movie”, playboystele Carmen Electra si Kim Kardashian au filmat o scena deosebit de sexy in ringul de box care, cu siguranta va atrage atentia barbatilor si nu numai, Electra recunoscand ca ea se da in vant dupa luptele corp la corp cu o femeie. Voluptoase si imbracate sumar, cele doua actrite au declarat ca scena cu pricina le-a placut foarte mult, secventa din ring dandu-le prilejul sa se atinga reciproc, in pozitii foarte sexy. Actrita din Baywatch a ramas muta de uimire atunci cand, in timpul filmarilor, a fost injurata in timpul scenei de wrestling alaturi de Kim, de catre niste "oameni de nimic", dupa cum declara actrita. Scena de bataie din film se doreste a fi pe placul barbatilor care se dau in vant dupa asa ceva. Mai ales ca cele doua au niste pozitii cat se poate de obraznice in timpul bataii.

Blog Archive

Astra Sport Betting: iulie 2009
Astra Sport Betting: iulie 2009
Astra Sport Betting: iulie 2009
Astra Sport Betting: iulie 2009