Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Conducerea ÎCCJ a discutat cu reprezentanţii MFP, după câştigarea procesului pentru sporuri

Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lidia Bărbulescu, a încercat, vineri, să ajungă la un acord cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, în urma deciziei de joi a Curţii de Apel, care a anulat adresa MFP de sistare a sporului de 50%, însă fără niciun rezultat.

Lidia Bărbulescu a declarat vineri, pentru NewsIn, că s-a întâlnit cu reprezentanţii MFP, deoarece decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB), de anulare a executării adresei Ministerului Finanţelor prin care s-a anunţat că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres, este executorie. Astfel, judecătorii instanţei supreme ar trebui să-şi primească salariile cu sporul de 50% inclus, a precizat vicepreşedintele Înaltei Curţi.

Nu s-a ajuns, însă, la o decizia comună, astfel încât, în cursul săptămânii viitoare, la nivelul instanţei supreme se va lua o decizie privind salariile. Lidia Bărbulescu a explicat, pentru NewsIn, că există două variante. Fie se menţine politica de a nu folosi linia de credit
fără sporurile suspendate, fie se va accepta plata salariilor fără sporul de 50%.

Vicepreşedintele ÎCCJ a declarat, de asemenea, pentru NewsIn, că nu există fonduri pentru plata primelor de vacanţă, astfel încât acestea nu se vor acorda pe 2009, cu excepţia cazului în care situaţia se va schimba până la sfârşitul anului.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, 9 iulie, admiterea cererii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de anulare a executării adresei Ministerului Finanţelor prin care s-a anunţat că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres. Decizia de joi poate fi atacată cu recurs.

Angajaţii ÎCCJ au contestat, în instanţă, actul Ministerului Finanţelor prin care le-au fost suspendate anumite sporuri, surse din magistratură declarând pentru NewsIn că şefii ÎCCJ au refuzat să plătească, miercuri, 8 iulie, salariile angajaţilor fără aceste sporuri.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, joi, cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva adresei 294512/07.2009, privind drepturile salariile, emisă de Ministerul Finanţelor Publice. Surse din magistratură au declarat că angajaţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu şi-au primit miercuri salariile, după ce conducerea acestei instanţe a refuzat să folosească linia de credit fără sporurile suspendate.

Ministerul Finanţelor a trimis la ÎCCJ o adresă prin care anunţa tăierea a 65 de procente până la sfârşitul anului din salariile angajaţilor ÎCCJ, respectiv sporul de stres de 50% şi cel de confidenţialitate, urmând ca sumele restante să fie reeşalonate, potrivit OUG 71 din iunie, spun surse din magistratură.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că nu sunt bani
pentru plata salariilor angajaţilor instituţiei, el afirmând că discută cu ministrul Finanţelor prin corespondenţă despre această problemă. Angajaţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost anunţaţi că s-ar putea să nu îşi ia salariile, pentru că nu mai sunt bani, au declarat unii dintre aceştia pentru NewsIn, preşedintele ÎCCJ afirmând că i-a trimis ministrului Finanţelor o adresă cu privire la aceste salarii.

Guvernul a adoptat, în iunie, o ordonanţă de urgenţă care eşalonează pentru 2010-2012 plata sporurilor sau altor drepturi salariale obţinute în instanţă, a anunţat Ministerul Justiţiei, după ce OUG din 2008 care prevedea eşalonarea acestora a fost declarată neconstituţională. Potrivit OUG, hotărârile judecătoreşti titluri executorii vor fi plătite în trei tranşe, respectiv în anul 2010 se va plăti 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2011 se va plăti 33% din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2012 rămâne de achitat 33% din valoarea titlului executoriu.

Blog Archive

Astra Sport Betting: Conducerea ÎCCJ a discutat cu reprezentanţii MFP, după câştigarea procesului pentru sporuri
Astra Sport Betting: Conducerea ÎCCJ a discutat cu reprezentanţii MFP, după câştigarea procesului pentru sporuri
Astra Sport Betting: Conducerea ÎCCJ a discutat cu reprezentanţii MFP, după câştigarea procesului pentru sporuri
Astra Sport Betting: Conducerea ÎCCJ a discutat cu reprezentanţii MFP, după câştigarea procesului pentru sporuri