Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Două grupuri de 30MW de la hidrocentrala Movileni vor fi puse în funcţiune la sfârşitul anului

Două grupuri de 30,30MW de la hidrocentrala Movileni vor fi puse în funcţiune la sfârşitul anului, cu câteva luni întârziere, în funcţie de realizarea LEA 110 kV în Staţia Tecuci, potrivit datelor transmise de Hidroelectrica, la solicitarea Agenţiei NewsIn.

"La CHE Movileni, există 4 grupuri în centrală, dintre care două grupuri mici cu puterea instalată de 1,8 MW fiecare au fost puse în funcţiune la data de 30 octombrie 2008. Totodată, două grupuri mari cu puterea instalată de 15,15 MW fiecare, însumând o putere de 30,30 MW. Punerea în functiunea a acestora este condiţionată de realizarea LEA 110 kV în Staţia Tecuci. Lucrările sunt în curs de execuţie, finalizarea acestora fiind prevăzută pentru trimestrul al III-lea din 2009. Astfel, în condiţiile punerii în funcţiune a LEA 110 kv, va fi posibilă punerea în funcţiune a grupurilor mari în trimestrul al IV-lea din 2009", spun reprezentanţii Hidroelectrica.

Potrivit acestora, costul
lucrărilor pentru CHE Movileni, de la începutul acestora, în anul 1990, şi până la 1 aprilie 2009, este de 502,963 milioane lei.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei
. Compania are peste 5.000 angajaţi.

Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie
electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania
administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.

Blog Archive

Astra Sport Betting: Două grupuri de 30MW de la hidrocentrala Movileni vor fi puse în funcţiune la sfârşitul anului