Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Fitch a imbunatatit ratingul SNP Petrom

Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a imbunatatit, miercuri, de la "B plus" la "BB minus", calificativul acordat Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom, pentru datoria negarantata si pentru emisiunea de obligatiuni a acesteia, in valoare de 125 de milioane de euro, lansata anul trecut, informeaza un comunicat al agentiei. Fitch a reafirmat, cu aceasta ocazie, ratingul "B" pentru datoria pe termen scurt a companiei, mentionand ca toate calificativele sunt insotite de perspectiva stabila. Interventia asupra ratingului SNP Petrom are loc in contextul in care agentia de evaluare financiara a modificat, tot miercuri, si calificativele acordate Romaniei pentru datoria pe termen lung in valuta si moneda nationala, ca urmare a performantelor macroeconomice, a cresterii rezervelor internationale si a politicii fiscale de austeritate. Ratingul pentru datoriile pe termen lung in valuta ale tarii a fost majorat de la "B plus" la "BB minus", iar cel pentru imprumuturile pe termen lung in moneda nationala a fost imbunatatit de la "BB minus" la "BB". In acelasi timp, Fitch a confirmat calificativul "B" pentru datoriile pe termen scurt in valuta, iar perspectiva pentru ratingurile pe termen lung este stabila. SNP Petrom a realizat, in primele noua luni ale acestui an, un profit net de 1.487 miliarde de lei, cifra sa de afaceri scazand de la 53.583 miliarde de lei, in perioada corespunzatoare din 2001, la 50.993 miliarde de lei.