Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Un ceas in preajma idolilor

Modificarea componentei unei formatii este un fenomen frecvent si absolut normal. Majoritatea acestor innoiri se petrec in liniste, iar schimbarea se vede abia la cel dintai concert sau la prima piesa noua. Dupa ce a experimentat varianta discreta, trupa A.S.I.A. a hotarat ca a venit vremea ca tara sa stie ca se afla in cautarea unei a patra fete. Si a convocat la preselectie intreaga suflare feminin-adolescentina. E adevarat ca potentialelor participante li se solicitau aspect fizic placut, calitati vocale si prezenta scenica, dar isteria provocata de visul de a deveni vedeta a transformat aceste cerinte in simple amanunte. S-au prezentat la auditii fatuci din fundul tarii, ba chiar si de dincolo de Prut, imbracate in hainele lor "de duminca". Departe de a arata a miss si cu aptitudini muzicale in cantitati neglijabile, o multime de tinere au batut, totusi, drumul pana la locul preselectiei. Fapturi pe care, probabil, nici propriile mame iubitoare nu le pot minti ca au stofa de star au trecut peste rusine, teama sau simt al ridicolului si s-au aratat juriului si camerelor de filmat. S-au straduit sa-si depaseasca propria conditie, desi tare le-ar fi mirat chiar si pe ele daca ar fi trecut intr-o faza superioara a competitiei. Multe pareau resemnate de la bun inceput (de altfel, nici nu le-a socat decizia de a fi eliminate). Si-au iertat inca din start neputinta. Ce nu si-ar fi putut ierta in veci ar fi fost sa nu incerce. Intr-o existenta anosta, cateva ceasuri in apropierea propriilor idoli echivaleaza cu o "contaminare" (temporara si reversibila) cu faima. Intorcandu-se acasa, nu esecul artistic este cel care ramane, ci izbanda de a iesi, pentru o zi, din banalul si micimea vietii lor obisnuite. Nu iluzia dobandirii statutului de vedeta nationala a fost scopul prezentarii la preselectie, ci Evadarea. Posibilitatea de a-si demonstra ca lucruri memorabile li se pot intampla si lor. Al patrulea loc in A.S.I.A. ii este rezervat unei fete dragute si talentate. Celorlalte le ramane satisfactia de a nu se fi resemnat.