Mai sunt cateva zile in care iubitorii de arta pot admira, in spatiul expozitional de la etajul 3 al Teatrului National Bucuresti, expozitia de gravura a Hortensiei Masichievici-Misu. Intr-o retrospectiva care se intinde pe mai bine de jumatate de secol, prima gravura, Portret de fetita, fiind realizata in 1943, sunt expuse lucrari ale caror cicluri tematice oglindesc etapele de creatie si de gandire ale artistei. Astfel, majoritatea gravurilor de dinaintea Revolutiei din 1989 sunt puternice, percutante, cu un fel de tristete, dar si de speranta care se pierde pe scarile ce nu duc nicaieri, in sarma ghimpata care se transforma parca in instrumente de tortura, pe drumurile intortocheate, pe care vietati ciudate si malefice te pandesc la fiecare pas. In lucrarile din ultimii ani, presiunea realitatii incorsetante dispare, facand loc motivelor florale si nuantelor linistitoare. Tot in aceasta perioada, gravura se impleteste cu lucrul pe calculator, Hortensia Masichievici-Misu spunand ca nu a ales computerul pentru a-i usura munca, ci pentru a o ajuta, asa cum au ajutat-o si creionul sau daltita. Tehnica nu a speriat-o, ci, de indata ce a fost posibil, a incercat sa si-o apropie si sa o exploateze. Artista si-a pregatit expozitia de mai bine de un an, stiut fiind ca, pentru a obtine un spatiu expozitional in Bucuresti, trebuie sa te inscrii cu mult timp inainte. A fost insa imposibil sa gaseasca un sponsor pentru a finanta editarea unui catalog, motivatia fiind ca investitia intr-un catalog de arta nu este in nici un fel profitabila in Romania de astazi. Asa ca artista a trebuit sa plateasca 500 de cataloage, care, aparute in conditii grafice deosebite, sunt daruite, fara a se cere nici un ban in schimb. Probabil ca va mai trece mult pana cand arta sa ajunga sa fie si la noi inteleasa ca ceva vital, care sa implineasca un individ, nu ca un moft fara de care se poate trai.
