Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme

Belgia nu avea încă Guvern duminică seara, la două zile după căderea celui condus de Yves Leterme, iar scenariul cel mai probabil era formarea unui cabinet de tranziţie şi convocarea de alegeri legislative anticipate în iunie 2009, relatează AFP.

După ce Yves Leterme şi-a prezentat demisia, vineri, în urma acuzaţiilor de interferenţe politice în dosarul Fortis, regele Albert al II-lea s-a consultat cu liderii partidelor din ţară. Duminică seara el a primit-o, pentru a doua oară în weekend, pe Marianne Thyssen, preşedintele partidului creştin-democrat flamand CD&V, al lui Yves Leterme.

Regele s-a întâlnit şi vineri cu principalii responsabili politici ai majorităţii parlamentare, din care fac parte liberali, creştin-democraţi flamanzi şi liberali, socialişti şi membri ai unei formaţiuni francofone de centru.

Regele va trebui să ia repede o decizie, majoritatea politicienilor cerându-i să evite un vid de putere, în contextul crizei economice cu care se confruntă Belgia.
Liderul partidului liberal francofon belgian Didier Reynders - care a respins posibilitatea de a prelua el conducerea Guvernului, din cauza opoziţiei socialiştilor - a declarat că "speră" că va putea fi luată o decizie încă de duminică seară.

Numele premierului este aşteptat, oricum, înainte de discursul de sfârşit de an al suveranului, care va avea loc miercuri.

Pentru a pune capăt zvonurilor privind o posibilă numire din nou în funcţia a lui Leterme, purtătorul său de cuvânt a declarat duminică seara că premierul demisionar nu este "candidat la succesiune sau pentru a juca un rol în viitorul Guvern". Menţinerea sa în funcţie era, oricum, puţin probabilă, deoarece credibilitatea sa este mult prea deteriorată.

Blog Archive

Astra Sport Betting: Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme
Astra Sport Betting: Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme
Astra Sport Betting: Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme
Astra Sport Betting: Belgienii aşteaptă în continuare formarea unui nou guvern, după căderea celui condus de Leterme